Ca în fiecare an, cele mai active asociații și instituții publice din județul Arad care lucrează cu voluntari, precum și școlile și companiile care își implică angajații sau elevii în proiecte de voluntariat, sunt invitate să participe la "Gala Voluntariatului”, Arad, 2015. Evenimentul se va desfășura în data de 2 decembrie 2015 iar înscrierile au început deja, continuând până în data de 9 noiembrie.

Evenimentul se adresează ONG-urilor arădene, școlilor, firmelor și instituțiilor publice care au fost implicate în proiecte de voluntariat, dar și instituțiilor deconcentrate  și partenerilor media care au susținut astfel de inițiative. Scopul acestuia este de a încuraja acțiunile de voluntariat din județul Arad prin promovarea acelor entități care se implică activ în viața comunității. Pentru înscrieri s-a lansat și această pagină web, de unde orice organizație, școală, companie sau instituție publică care a desfășurat activități de voluntariat începând cu noiembrie 2014 poate descărca formularul dedicat.

Formularul este disponibil aici:

După completarea sa, formularul trebuie trimis organizatorilor la adresa: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. . Menționăm că prin denumirea generică de organizație se înțelege orice entitate, fie ea ONG, școală, firmă sau instituție publică care a fost implicată în proiecte de voluntariat pe parcursul anului 2015.

Fiecare entitate participanta se poate înscrie cu până la 3 proiecte, cele mai de impact urmând a fi selectate de un juriu independent format din personalități ale vieții publice arădene. Proiectele care se vor face remarcate vor fi prezentate în cadrul unui eveniment festiv care se va desfășura în data de 2 decembrie 2015 la Teatrul de Stat “Ioan Slavici” din Arad.

Evenimentul este organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad în parteneriat cu Organizația Tinerilor cu Inițiativă – Filiala Arad și cu “Centrul Județean de Voluntariat Arad”. Acțiunea este deja una cu tradiție în Arad, fiind organizată anual. Ea s-a bucurat de apreciere atât din partea voluntarilor, cărora le-au fost recunoscute public meritele întregii activități, cât și de societatea civilă, instituțiile publice, școli, jurnaliști și toți cei care au încurajat și susținut activități de voluntariat.

 

Accesări: 1935